Duminica la țară, în copilărie

Fotografie de Gianluca Grisenti pe Pexels.com

Îmi aduc cu drag aminte de zilele de Duminică din copilăria mea. Ziua începea cu trezitul de dimineață, chiar foarte dimineață, așa vedeam eu lucrurile. Bunica îmi pregătea hainele bune și plecam împreună la Biserică.

Bunica căra coșnița în care avea bucate de împărțit pentru cei morți și mie îmi revenea sarcina să car oala de tămâiat. Eu nu știu ce încredere mai avea bunica să îmi dea oala, când eu le spărgeam pe bandă rulantă, aveam senzația că și dacă mă uit la oale, ele se sparg singure doar ca eu să fiu pedepsită.

Ajungeam la Biserică și deși erau destui copii nu prea ne jucam sau vorbeam, trebuia să stau să ascult preotul și să stau lângă bunica.

Cu toate că nu trebuia să mănânc nimic, eu mereu umblam în punga bunicii( primea și ea pachețele de la alți oameni) sortând dulciurile și mai înfulecând din ele. Nu erau dulciuri ca acum, atunci erau eugenii, napolitane,bomboane, gogoși și mai rar colaci dulci făcuți în cuptor, erau delicioși.

După slujbă trebuia să trag de bunica să mergem acasă direct, ea simțea nevoia să mai socializeze cu oamenii întâlniți, iar mie mi se părea dramatic pentru că mereu mă durea burta în drumul spre casă și bunica îmi repeta mereu.

”-Ți-am spus să nu mănânci atâtea dulciuri, te-a luat moleșeala.”

Ca de fiecare dată știam că mă ceartă cu dragoste, așa că nu mă supăram, dar nici nu îmi învățam lecția, până ce pregătea masa să stăm toată familia, mie tot foame îmi era, așa că mai umblam iar puțin în punga de la Biserică.

La masă eram toată familia, Duminica era mereu ziua când mâncam ceva mai special, asta însemnând mămăligă cu cărniță, ceea ce nu era chiar plăcerea mea, niciodată nu am fost fan mămăligă, o mâncam pentru că bunica îmi tot repeta că nu o să mai cresc dacă nu mănânc tot.

După prânz era cea mai frumoasă parte a zilei, adulții își luau scăunelele și ieșeau pe șanț la vorbă, ulița era chiar plină ceea ce e uimitor, iar noi copii ne jucam în voie până seara târziu, sau nu chiar târziu pentru că trebuia să fac baie și să dorm la ora stabilită.

Îmi este așa dor de o astfel de zi de Duminică. Îmi e dor de bunica și chiar dacă nu aș fi vrut să recunosc, îmi este dor până și de mămăliga ei…

7 gânduri despre „Duminica la țară, în copilărie

  1. Și eu mergeam la biserică cu mamaia, ne puneam aproape de altar în față și îmi spunea să stau cuminte că mă vede părintele! Îmi era frică de preot când mergean să mă împărtășesc plângeam, îi dădeam peste mână părintelui!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Faine vremuri ! Mi-ai facut pofta de mamaliga cu papricas de pui, sau din costita si cârnati de porc afumat ! 🙂 ))
    O duminica binecuvântata, frumoasa, alaturi de toti cei dragi din… casa inimii !

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe
%d blogeri au apreciat: