Cu siguranță majoritatea poveștilor mele încep cu clasicele mele activități, de data aceasta așteptam un autobuz, era o zi liniștită de iarnă, care semăna mai mult cu o zi de toamnă, dar suntem deja obișnuiți și cu acest aspect.
Nefiind o oră de vârf era aproape liberă stația așa că m-am așezat pe băncuța din stație, da știu morala doamnelor mai în vârstă ”ești tânără, stai în picioare”, dar asta este cu totul o altă poveste și eu chiar eram foarte obosită.
În stație inițial eram eu și un domn bătrân care se așezase direct pe jos, inițial și eu credeam că este cerșetor , ulterior mi-am dat seama că probabil medita sau era acolo cufundat în gânduri, la cât de agitată sunt eu, el mi s-a părut statuie. Era un om normal, nu îți inspira teamă sau milă, era curat și așa plin de pace.
După lungi momente de așteptare în stație au mai apărut două doamne care au început să vorbească fără să țină cont că și noi auzim, deloc politicos.
” -M-am săturat, la fiecare pas este un boschetar , de asta efectiv orașul ăsta pute și simt nevoia să mă mut.”
Nu mi-a trebuit prea mult timp de gândire să îmi dau seama că vorbește despre acel bătrânel, m-am uitat din nou mai atent și părea destul de curat, în plus eu am stat la nici un metru de el și nu am simțit nimic, dar nici asta nu era treaba mea, eram prea obosită să mă cert cu ele.
După multă sporovăială a venit autobuzul așteptat de doamne și ele s-au grăbit să urce , aruncând direct pe jos, lângă mașină o sticlă de apă pe care o terminase una din ele. După ce a plecat mașina bătrânul s-a ridicat, a luat sticla, a pus-o la cel mai apropiat coș și mi-a spus.
”-Acum am înțeles ce au zis cele două doamne , de fapt erau sincere și recunoșteau că din vina lor miroase urât orașul, dacă au recunoscut au șanse mari să se îndrepte.”
Efectiv m-a bufnit un râs teribil, doamnele o meritau, nu m-am așteptat niciodată la o asemenea gândire, dacă asta nu este gândire de campion ce este? Aștept și părerile voastre.
Pentru suflet♥️ 