„-De ce ești trist acum? E prezentul ales de tine, nu de ea. E viața pe care tu te băteai cu pumnii în piept că o vrei. Comportamenul tău a adus la situația actuală.
-Am pierdut iubirea ei…prezența ei, am pierdut ceva ce credeam că nu voi pierde niciodată.
-Cum ai pierdut iubirea, iubirea ar trebui să fie veșnică?
-Așa cum te împiedici ca un prost de o piatră, privirea ta fiind la stele.
-Nu înțeleg.
-Nu am apreciat iubirea ei, credeam că e prea puțin pentru mine, că nu vreau iubire de la o fată anume, eu voiam o fată specială, perfectă care să întrunească tot ceea ce eu îmi doresc și crede-mă că aveam o listă lungă.
-Stai..așa ceva nu…
-Da, știu ce vrei să spui, așa ceva nu există, crede-mă am realizat asta și doare al naibii de tare, pentru că am realizat asta doar după ce ea a plecat din viața mea, atunci când m-am trezit fără mângâiere. Și știi ce este cel mai nasol? Că atunci când îmi era aproape nu apreciam asta, nu apreciam că îi pasă de mine, că mă cicălește, acum îmi e dor până și de nervii ei…am fost prost, am alergat după ceva ce nu există și nu am realizat că perfecțiunea vine din altceva, din zâmbetul ei când mă vede, din entuziasmul cu care mănâncă o prăjitură, din firea ei copilăroasă… din felul în care mă ținea de mână.
-De ce nu încerci acum să repari lucrurile? Poate mai există șansa să fie bine.
-Nu cred, am făcut multe lucruri care să o doară… știi? A plâns și eu nu am făcut nimic să opresc asta, adormea mereu plângând. Nu știu ce să mă fac, dacă are rost să o mai caut, să îmi cer iertare.
-Răspunsul este simplu. Tu ai ierta un om ca tine?”
Pentru suflet♥️ 