Bună!
Săptămâna aceasta îmi amintesc iarăși de copilărie, mai exact de zilele în care aveam ca orice copil dureri de burtă și bunica mă trata cu blândețe.
„-Bunico’, mă doare burta rău.
-Iară ai mâncat multe corcodușe verzi? Adu sarea să te descânt.”
Și mă descânta, cu un descântec de îți era rușine să îl auzi, darămite să îl mai și reproduci. Asta se întâmpla când aveam doar dureri, dacă aveam și stări de vomă era musai să mă dau peste cap de 3 ori în acceași direcție pentru a întoarce stomacul la loc.
În zilele acelea o vedeam pe bunica exact ca pe un medic și respectam cu sfințenie ceea ce ea îmi spunea să fac, doar să scap odată de durere.
Și îmi trecea. Cum? Nu știu nici acum, dacă analizăm științific sau medical nu găsesc o explicație logică pentru asta. Acum avem fel de fel de medicamente pentru durerile noastre, dar oare pentru dorul de copilărie se găsește vreun medicament?
Oamenii erau simplii, trăiau în credință și tocmai că toți credeau că asta merge devenea un fenomen placebo pentru toată lumea. Acum oamenii sunt mai isteți în tehnologie, dar din păcate au pierdut conexiunea cu natura și simplitatea.
Pe voi cum vă tratau bunicii?
Pentru suflet♥️ 