Dacă cineva te vorbește pe la spate, înseamnă că tu ești înaintea lor!

Încep prin a aminti ceva spus de Lidia Fecioru într-o emisiune „Dacă cineva te vorbește pe la spate, înseamnă că tu ești înaintea lor” . Este greu să fim indiferenți la ce spun cei din jurul nostru, să trecem ca și când nu am auzit nimic, asta pentru că sufletul este sensibil, dar în timpContinuă lectura „Dacă cineva te vorbește pe la spate, înseamnă că tu ești înaintea lor!”

Să te iubești, femeie!

Tristul adevăr este că tot mai multe femei încep să se desconsidere, urmărind niște modele greșite ale frumuseții, niște modele obținute cu foarte multe operații și tot felul de chestii medicale. Femeie, îți spun acum ca să mă auzi până acolo în fundul sufletului tău, până acolo unde îți ții toate complexele ascunse și leContinuă lectura „Să te iubești, femeie!”

Gândurile unei femei îndrăgostite

Atunci când începi să crezi că iubirea adevărată este doar în cărți, că majoritatea bărbaților îți vor doar trupul… apare un el care îți dă peste cap tot ce ai trăit până acum, te face să simți vibrații din tălpi și până în vârful capului. Îl iubesc și spre deosebire de el mi-am dat seamaContinuă lectura „Gândurile unei femei îndrăgostite”

Gândurile unui bărbat îndrăgostit

Da, o iubesc! Cât de simple par aceste lucruri și totuși cât de mult timp mi-a luat să înțeleg asta, să înțeleg ce simt pentru ea și să recunosc asta în fața oricui, dar mai ales în fața ei. O iubesc, o iubesc când zâmbește și când zâmbește, dar mai ales când zâmbește, atunci topeșteContinuă lectura „Gândurile unui bărbat îndrăgostit”

Pe cine poți suna când ai nevoie?

Să mai crezi în bunătatea oamenilor într-o lume în care mulți fac orice pentru a-și atinge scopurile, este un joc periculos.Învață să nu îți mai expui punctele vulnerabile în fața oricui, trebuie să înțelegi că oamenii care se bucură cu adevărat de succesul tău o să fie puțini, invidia le distruge rațiunea și de aiciContinuă lectura „Pe cine poți suna când ai nevoie?”

Simpatica doamnă din tramvai!

De fiecare dată când urc în tramvaiul 32 îmi amintesc cu drag de această întâmplare, ceva în mine s-a schimbat de atunci și am început să văd viața din alt punct de vedere. Era o după-amiază caldă de toamnă, era chiar mai cald decât este vara, când soarta m-a făcut să urc în tramvaiul 32.Continuă lectura „Simpatica doamnă din tramvai!”

Creează-ți site-ul web cu WordPress.com
Începe